Bufnigon și imagine de copertă nouă pentru newsletter

Acesta nu este un articol evergreen… cel puțin, nu acel evergreen valabil… mai în glumă, mai în serios… forever. Este despre noua imagine de copertă pe care am hotărât s-o creez pentru newsletter. Care newsletter? Apăi… clar… Alchimia Scrisului pe Calea către Carte.

Dragii mei, membri ai comunității Calea către Carte…

Săptămâna aceasta vin către voi cu o imagine nouă de copertă pentru newsletter. Și nu este doar o schimbare de design sau o haină nouă pusă… din plictiseală… peste aceleași cuvinte. Este, ca să fim sinceri, o deschidere de poartă. O imagine care spune mai mult decât ar putea spune o simplă fotografie, pentru că adună acolo, într-un singur spațiu vizual, o parte din simbolurile care m-au însoțit de foarte mult timp.

De fapt, pentru prima oară, aleg să dezvălui membrilor comunității Calea către Carte cele trei totemuri cu care lucrez – de când mama m-a făcut – în felul meu, conștient sau mai puțin conștient… în momentele cu încărcătură de mister: bufnița, lupul și dragonul.

Bufnița a fost întotdeauna lângă mine. Cu privirea ei care vede în întuneric, cu liniștea ei care nu se sperie de noapte, cu înțelepciunea aceea tăcută care nu are nevoie să strige ca să fie auzită. Ea ține de partea noastră de introspecție, de observație profundă, de felul în care privim în noi înainte să scriem despre lume. În cursurile și programele mele de scriere, bufnița este prezentă ori de câte ori lucrăm cu vocea autentică, cu adevărul interior, cu acele întrebări care nu vin să ne judece.

Lupul este altceva. Poartă în el instinctul, loialitatea față de haită, curajul de a străbate teritorii necunoscute și chemarea aceea adâncă a libertății. Lupul este prezent în comunitate, în apartenență, în drumul pe care nu îl facem singuri. Pentru mine, el are legătură cu felul în care scriitorii se recunosc între ei, chiar și atunci când vin din povești foarte diferite. Este energia pe care o simt în cercurile noastre de scriere, în retreaturi, în dialogurile scriitoricești pe care le avem în Club, în momentele în care cineva spune: „Am crezut că sunt singur cu asta” – și descoperă că nu este.

Iar dragonul… ei bine, dragonul are propria lui poveste.

La început nu a fost dragon. A fost șarpe. Interesant este că… relativ, recent am mai pus câteva piese de puzzle împreună… sunt născută la pragul dintre ora șarpelui și ora dragonului. Cal… știi deja că sunt. Dar să ne întoarcem la șarpe… că… dacă mă pornesc cu puzzle-ul amintit, greu mă opresc. Șarpele, o energie veche, profundă, legată de transformare, de pielea pe care o lăsăm în urmă, de înțelepciunea care se târăște aproape de pământ și știe lucruri pe care mintea grăbită nu le poate pricepe. Însă… supriză mare… de vreo 7 ani, șarpele acesta a început să capete aripi. A început să se ridice. Să ardă altfel. Să nu mai fie doar simbolul transformării interioare, ci și al puterii asumate, al creației care prinde foc, al cuvântului care nu mai stă ascuns în caiet, ci iese în lume.

Așa a devenit dragon.

Și cred că nu întâmplător s-a întâmplat asta în perioada în care și munca mea cu autorii a intrat într-o altă etapă. Pentru că, pe Calea către Carte, lucrăm cu pagini și cuvinte dar… în special cu oameni – alchimiști ai scrisului – care se transformă… și transformă… în timp ce scriu. Lucrăm cu memorii, cu misiune, cu voce, cu autenticitate, cu acea formă de curaj prin care cineva încetează să mai amâne și începe să spună: „Da. Povestea mea contează. Cartea mea are un loc în lume.”

Așadar…

noua imagine de copertă aleasă pentru newsletterul „Alchimia Scrisului”…

nu este doar decor – este o hartă simbolică. O fereastră către ceea ce trăim împreună aici: scriere creativă, inspirație, intuiție, alchimia cuvintelor, explorare, conectare, împărtășire și comunitate.

Și, pentru că universul meu interior nu se mulțumește întotdeauna cu simboluri separate, la un moment dat s-a născut o ființă nouă: Bufnigonul.

Da, Bufnigonul este invenția mea. O combinație de bufniță, nib și dragon.

Bufniță – pentru viziune, înțelepciune, claritate în întuneric.

Nib – penița, vârful prin care ceea ce este invizibil devine literă, frază, pagină, carte.

Dragon – focul creator, puterea de a transforma adevărul în ceva viu, memorabil, capabil să atingă și să miște lumea.

Bufnigonul este, într-un fel, creatura-talisman a scrisului transformațional. Este paznicul dintre lumi. Are ochii bufniței, pentru că vede ceea ce autorul încă nu îndrăznește să vadă. Are penița în însăși structura lui, pentru că nu se mulțumește cu revelația mută; el cere întruparea revelației în cuvinte. Și are energia dragonului, pentru că o carte adevărată nu se naște doar din delicatețe, ci și din foc.

Pentru mine, Bufnigonul spune așa: vezi, scrie, aprinde.

Vezi adevărul.

Scrie-l cu respect.

Aprinde cu el o lumină în lume.

Și poate că aici este una dintre tainele profunde ale Căii către Carte. Din afară, cineva ar putea vedea doar programe, cursuri, structuri, module, întâlniri, newslettere, concursuri și retreaturi. Și da, toate acestea există. Sunt importante. Au nevoie de … inginerul din mine… de strategie, de organizare, de rigoare, de muncă. Fără ele, magia rămâne în aer și nu ajunge niciodată pe hârtie.

Dar din interior, pentru cei care au început să simtă această cale, lucrurile sunt mai adânci.

Aici lucrăm cu alchimia cuvântului.

Cu materia brută a vieții.

Cu amintiri care, la început, par dezordonate.

Cu emoții care nu știu încă să se exprime.

Cu idei care ard mocnit.

Cu întrebări care te urmăresc ani la rând.

Cu povești care bat în pereții inimii și cer să fie lăsate afară.

Și, încet, cu răbdare, cu metodă, cu intuiție, cu scriere, cu rescriere, cu comunitate, cu foc și cu veghe, această materie se schimbă. Plumbul devine sens. Fragmentele devin structură. Durerea devine înțelegere. Experiența devine mesaj. Mesajul devine carte.

Iar cartea, atunci când este așezată bine, devine prag și chemare.

Devine misiune în viață… pentru autor.

Poate de aceea simt că, în această perioadă, se deschide ceva pentru noi.

Nu doar o vară plină…. (recunosc… vara asta am hotărât să… intru și eu, după atâta vreme, în vacanță).

Revenim… se deschide… o lume.

PAROL!

O lume a scriitorilor care nu mai vor să scrie ca să bifeze un vis vechi, ci ca să își înțeleagă rostul existenței pe frumoasa noastră Planetă Albastră. O lume a oamenilor care simt că povestea lor nu este întâmplătoare. O lume în care cartea este privită ca spațiu de trecere dintre omul care ai fost și omul care ești pregătit să devii.

Și poate că de aceea noua copertă a newsletterului a venit acum.

Cu bufnița ei.

Cu lupul ei.

Cu dragonul ei.

Cu penița, cristalele, focul, cărțile, cercurile, comunitatea, Muza și toate semnele acelea care par decorative doar pentru cine nu știe să citească alfabetul simbolurilor.

Pentru mine, imaginea aceasta spune că intrăm într-o etapă mai asumată, mai misterioasă și, îndrăznesc să spun, mai magică a Căii către Carte.

Nu magică în sensul de „se întâmplă fără muncă”.

Nu, dragii mei. Cărțile nu se scriu singure, oricât de mult ne-ar plăcea uneori să credem că Muza ar putea veni noaptea, tiptil, să termine capitolul pe care noi îl tot amânăm. Și nici nu se scriu cu alte „inteligențe”… în câteva zile sau, stupefiant, chiar minute… precum ni se vântură promisiuni, la tot pasul, de la o vreme-ncoace.

Magică în sensul adevărat – acela…

• În care materia și spiritul lucrează împreună.
• În care omul face partea lui, iar ceva mai mare decât el îi răspunde.
• În care disciplina nu omoară inspirația.
• În care cuvântul este energie așezată în pagină.

Iar dacă ați simțit și voi, în ultima vreme, că se mișcă ceva… că unele uși interioare se întredeschid… că ideile vechi cer o haină nouă… că poveștile nespuse nu mai au răbdare… să știți că nu sunteți singuri.

Poate că bufnița vede deja ceea ce voi încă nu vedeți.

Poate că lupul a auzit chemarea înaintea voastră.

Poate că dragonul își întinde aripile.

Poate că Bufnigonul, această creatură ciudată și minunată născută din viziune, peniță și foc, a început deja să bată cu ghearele în coperta cărții voastre nescrise.

Și, dacă este așa, vă invit să fiți atenți.

Pentru că unele perioade din viață vin ca să ne mute într-un alt nivel de existență. Vin ca să ne amintească cine suntem și să ne arate că, dincolo de agitația lumii, există încă locuri în care cuvântul se așază cu respect, oamenii se ascultă cu inimă, iar cărțile se alchimizează din adevăr și mister.

Iar newsletterul de astăzi este o astfel de poartă (verificați-vă inboxul… îl găsiți acolo. Nu ești încă abonat? Hmmm… mergi pe home page și găsești acolo formularul necesar.)

Avem multe de dezvăluit.

Până data viitoare,
Să aveți spor și inspirație!

Prietena voastră,
Mirela – Bufnigonul de serviciu 🙂