La rubrica D’ale limbii române îți propun să discutăm puțin despre Ca și.
***
CA ȘI… când se folosește?
Trebuie să recunoaștem că… acest ca și… ne cam dă de furcă.
„Ca și”
De cele mai multe ori, cei care încearcă din răsputeri să evite o cacofonie, două cacofonii, trei… reușesc s-o sfeclească.
Parol!
La fel ca și o sfeclă coaptă.
Dar nu la fel ca și un lingvist.
***
Să tot fi avut vreo 5 ani când, pentru prima dată, am auzit o cacofonie.
Autobuzul în care eu și fratele meu ne aflam era destul de îndesat.
Cu oameni transpirați.
Că deh… era vară și clasa muncitoare se întorcea legănat acasă. Legănat de asfaltul spart peste care zbura, ca vântul și ca gândul, autobuzul.
Țin minte că „transpirații” vorbeau.
Unii… șoptit.
Alții… gălăgios.
Suficient cât să mă împiedice să aud ceea ce părea Ștefan, cel de 3 ani, să-mi povestească.
– Ce spui?
– …, se străduia să repete.
– Ce???, nervozată, ridic tonul la el. Că deh, așa-mi închipuiam că procedează un adult cu puradeii din jur.
Acum, să ne înțelegem… un adult de cinci ani și un puradel de trei, nici gând să bântuie nesupravegheați prin autobuze nărăvașe. Pline cu transpirați.
Categoric, bunica veghea. Bunica – mare doamnă, cu maniere dezvoltate în timpul regalității.
Aproape că am văzut stele verzi din cauza săgeților pe care mi le-a aruncat din priviri.
Știam deja, știam care-mi este vina.
Unei domnișoare îî era categoric… extraordinar de categoric… interzis să spună în gura mare „Ceeee?”. Anticipam deja viitoarea lecție de bune maniere ce-mi va fi servită. În particular, că doar nu era să ne dăm în spectacol printre transpirați.
– Ce spui?, mai încerc, oarecum spășită, către puradel.
Dar… minune mare! Plămânii frățiorului par a prinde puteri și, peste toată gălăgia, zbuciumul și tumultul ce ne înconjura… se aude. Clar și răspicat… spus de limbă de copil inocent.
– Știai că cățelul l-a mușcat pe Adi de fund?
Liniște totală.
Zeci de mii de perechi de ochi păreau că se îndreaptă spre adultul de cinci și mogâldeața de trei. Se pare că… și Transpirații aveau educație aleasă. Iar peste ei… tronau săgețile Bunicii.
Până-n ziua de astăzi ne-am minunat și… încă ne minunăm de norocul avut cu cei doi metri laterali ce stăteau între noi și Educația „în persoană”.
– Ștef… stai că…, încerc eu să aplanez furtuna iminentă.
Dar… când nu ai cu cine vorbi… este clar că încerci degeaba.
Când am auzit iar „că cățelul l-a mușcat pe Adi de fund” eram ferm convinsă că aceea avea să fie ultima noastră zi pe Planeta Albastră.
Dar… a doua minune avu’ loc!
Tensiunea ce se simțea în aer a făcut… brusc… fâssss!
Poate că, inspirată de cățelul ce ne atacase prietenul de la bloc.
Poate că… îngerii s-au îndurat de noi.
În fine… tot ce contează este că… printre hohotele de râs ce au urmat, timp de o veșnicie (mi s-a părut mie) tot autobuzul părea să repete obsesiv cum… un amărât de cățel a devenit vedetă.
Sau, poate, vedeta era fratele meu? Niciodată nu m-am dumirit.
Cert este că, mulți ani după acel eveniment, mi-a fost dat să aud povestită și repovestită măreața cacofonie. Practic, nu cred că a fost vreo petrecere în neamul nostru, la care să nu fi fost amintit „cățelul” lui Ștef.
Aceea a fost, de fapt, prima mea lecție adevărată de gramatică.
Ulterior, am priceput că… gramatica limbii române NU… cu accent pe „nu”… consideră „ilegală” cacofonia.
În schimb… în ultima vreme aud pe toate drumurile că gruparea „ca și” folosită neadecvat (în special din dorința de a evita o posibilă cacofonie)… te transformă automat într-un criminal de talie mondială.
Ca atare… îți spun să iei aminte…
Gruparea „CA ȘI” are o singură formă de utilizare corectă.
Acceptată.
Mai exact… atunci când o utilizezi în construcții comparative:
„Eu, ca și fratele meu, am crezut că ne-o vom lua pe coajă.”
„Ștefan, ca și mine, nu a putut uita ‘că cățelul l-a mușcat pe Adi de fund’. Adi Stoica, de la etajul 4… să fie clar!”
O cacofonie rostită în public este, inițial, ca și o furtună dar… devine ulterior ca și o mare distracție.
În plus, poate deveni subiect de scris memorii.
Să-ți fie cu folos!
PS: Te-ai gândit vreodată să-ți scrii memoriile? CLICK AICI pentru detalii.
Notă:
Prezentul articol face parte din rubrica D’ale limbii române. O categorie aparte. Spun asta pentru cazul în care dorești s-o revizitezi sau ratezi vreunul dintre emailurile ce-ți trimit.
Iar dacă nu ești încă abonat la email, poți s-o faci dând click pe butonul de mai jos.
De ce ai face-o?
Apăi… dacă ești pasionat de scris sau ai o afacere pe care dorești s-o scalezi prin publicarea unei cărți… nu vei regreta. Nu tot ce trimit pe email (recomandări, articole, programe, cursuri, oferte speciale și câte și mai câte) apare și-n site sau pe rețelele sociale.
Cu alte cuvinte, abonații la newsletter sunt privilegiați.
Și… este normal să fie așa. Mi-au acordat toată încrederea. Așa cum… și tu faci dacă apeși pe buton și treci la următorul pas.
Articolul tău trebuie trimis și jurnaliștilor. Că sunt plini de „ca și” de parcă n-ar avea școală!
Mulțumesc, Elvira! Îmi este dor de jurnaliștii de altă dată. Evident… doar de unii dintre ei.