Intrebarea ce-ti Schimba Viata… cand Scrii o Carte

Tu stii, eu stiu, poate si altii stiu. Vrei sa scrii o carte.

Dar… exista o problema. Pe care, daca nu o rezolvi, degeaba vrei sa scrii cartea vietii tale.

Pentru ca, o sa ramai vesnic la stadiul de a vrea.

Pe vremea cand am hotarat ca incep sa scriu, nici prin ultimul gand nu mi-a trecut ca ar fi, inca din start, o problema.

Dar pentru ca tu sa nu pierzi timp pretios atunci cand scrii o carte… precum am facut eu… am  hotarat sa iti vorbesc despre asta.

Sa nu o mai lungim. Problema care acum pare mica dar se poate transforma in ceva imens… ca de exemplu amanarea scrierii primei tale carti… este … o intrebare.

La care trebuie sa raspunzi negresit.

Ce fel de carte vrei sa scrii? Fiction sau nonfiction?

Nu. Nu te arunca sa raspunzi pe fuga.

Asa am facut si eu si… viata mi-a dovedit ca un astfel de raspuns trebuie sa il dai… pe indelete. Daca, bineinteles, vrei sa ai si rezultate.

Nu iti promit ca dupa ce raspunzi, o sa-ti schimbi radical viata si nici ca dintr-o data vei vedea doar curcubee in calea catre prima ta carte dar… iti promit ca, dupa ce citesti ce ti-am pregatit in cele ce urmeaza, daca raspunzi la intrebarea de final… brusc… totul ti se va parea mult mai clar.

Cu alte cuvinte, pasesti in viata de autor cu fruntea sus si mintea limpede.

 

Multi ani am trait in iluzia ca a fi scriitor inseamna sa publici carti fiction.

Ca atare, in clipa in care am hotarat ca a sosit momentul sa scriu o carte… am inceput sa astern pe hartie o inlantuire de cuvinte ce, cu cinste, apartinea genului literar amintit.

Ma si vedeam autor de carte fiction, ridicata in slavi de toata omenirea, urmarita de toti producatorii de filme care doreau sa ecranizeze faimoasa… deja… carte scrisa de mine.

 

Recunosc… am o imaginatie bogata. Chiar debordant de bogata… as spune. Ca si imaginatia ta, nu-i asa?

Dar… indiferent de cata imaginatie am, la fiecare scena pe care o scriam, faceam ce faceam si imbinam cu succes imaginatia cu… propriile experiente de viata.

Desi personajele se doreau a fi fictive, desi actiunea din imaginatia mea se dorea a fi lipsita de realitatea cotidiana… nu a trecut mult timp pana mi-am dat seama ca… totul se transforma… intr-o carte gen memorii.

 

Ti-am povestit deja in prima parte a cursului nostru ca… scriam dar… ma poticneam la fiecare pas.

Insa varsatorul din mine (asta nu ti-am spus-o, nu-i asa?), chiar daca teoretic sta mai mult cu capul in nori sau mai bine spus prin alte lumi vazute si nevazute, nu putea sa priceapa ce inseamna a te da batut, asa ca…

Mergeam inainte.

Bine, bine.. Poate ca si berbecul din ascendentul meu m-a ajutat mult sa nu ma dau batuta niciodata.

Aer cu foc… o combinatie cel putin interesanta care… mi-a condus cu succes, de multe ori, pasii in viata.

Asa cum ma conducea si in acele clipe.

Privit totul din exterior… scriam dar… tot ma loveam cu capul de un zid invizibil. Foarte puternic.

 

Eram un fel de mesterul Manole care in fiecare zi refacea ceea ce peste noapte fusese surpat.

 

Scriam dar… nu-mi placea cu adevarat ce iesea. Iar asta in conditiile in care, ti-am mai spus, la capitolul imaginatie stau foooooarte bine.

Si totul pana intr-o zi in care mi-am dat seama ca energiile din jurul meu, pur si simplu, imi blocau creativitatea.

Cu alte cuvinte, imi puneau pe fuga muza inca inainte ca aceasta sa doreasca sa ma viziteze.

 

Imi place sa cred ca nu sunt vreun papagal si nici in ADN nu am genele acestei specii… asa ca… deobicei ma abtin sa ma repet. O fac doar unde cred eu ca este cazul.

Iar astazi nu cred ca este cazul sa iti povestesc si repovestesc ceea ce deja stii.

 

Faptul ca dupa ce am facut niste modificari ambientale, inspiratia m-a traznit la propriu si am inceput sa scriu… ca aproape i-am speriat pe cei din jur care nu pricepeau de ce nici macar sa mananc nu ceream.

Si, crede-ma, dimensiunea stomacului meu nu e tocmai minuscula. Cu alte cuvinte, sunt genul de femeie bine infipta pe picioare, pe care vantul nu o clatina prea usor.

Dar, sa lasam dimensiunile mele corporale.

 

Aici vorbim despre carti. 🙂

Si, ca sa terminam cu prima mea carte… o sa-ti reamintesc doar ca primul volum al trilogiei la care lucram… acel asa zis fiction care era clar o carte de memorii… a fost scris aproape integral in doua saptamani.

Spun “aproape” deoarece, desi am scris atunci cam 80-90% din ce-mi propusesem… pana in ziua de astazi tot asa a ramas.

 

Si asta doar datorita unui moment de AHA (de care ti-am mai povestit probabil).

Moment in care m-am simtit chiar vinovata ca nu impartaseam celorlalti scriitori ceea ce stiam.

Ca atare mi-am suflecat iar manecile si am scris a doua mea carte (inceputa… dar de data asta si terminata).

Am scris-o asa de repede incat aproape am ametit pe toata lumea din jur.

In trei luni era deja publicata si ocupa locul 1 in Amazon, in toate cele 3 categorii in care era plasata.

 

Sincer, nici prin ultimul gand nu mi-ar fi trecut cu 4-5 luni in urma ca… voi deveni asa repede autor publicat, ca voi avea asa succes (desi, recunosc… visam la asta de mult timp… ca si tine, banuiesc 🙂 ).

 

Si, in special… nu-mi imaginasem ca prima mea carte nu va fi una de dragoste.

 

Ca o paranteza… nici soacra-mea nu isi inchipuise ca nora ei fantastica, o sa scrie o “amarata” de carte nonfiction. Chiar daca acea carte a ajutat si continua sa ajute multi scriitori.

Intre noi fie vorba, nici pana in ziua de astazi nu mi-a iertat impardonabila razvratire care… i-a luat sansa sa se laude in fata prietenelor ca e soacra de scriitor de carti de dragoste.

 

Ce ti-e si cu iluziile astea in care ne ducem viata!

Dar, nu pot s-o acuz… chiar si eu traisem in aceeasi iluzie…. ani de zile.

 

Recunosc, desi sunt o cititoare aproape obsedata de dezvoltare spirituala, ei bine… my all time favorite… au fost povestile de iubire. Da, da… acelea siropoase. Care incep cu a fost odata ca niciodata” si invariabil se termina cu “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Chiar imi amintesc cum pe la varsta de 25-30 de ani, eram deja o ciudatenie in ochii prietenilor. Pur si simplu credeau ca am personalitate multipla.

Pe de o parte vedeau in biblioteca mea zeci (la acea vreme) de carti citite si rascitite carora ti se impleticea limba doar rostindu-le titlul, nu mai spun de continutul alambicat pana in esente… pe de alta parte vedeau rafturi intregi de carti de dragoste catalogate ca fiind lecturi prea usoare.

Asa… ca fapt divers… inca le am pe toate.

Call me superficial, dar zau ca eu asa citeam. Rudolf Steiner alaturi de Barbara Cartland era genul de combinatie care ma atragea.

 

Dar sa revenim… dupa succesul fulgerator al primei carti… la aproape jumatate de an… ma loveste iar inspiratia si… public o noua carte.

Destinata scriitorilor, ca si prima.

Si, din acea clipa, am constientizat ca eu… de fapt… sunt scriitor de nonfiction pana in maduva oaselor.

 

Si… atunci s-a intamplat miracolul!!!

 

In clipa in care am constientizat acest lucru, pur si simplu am fost invadata de idei.

Parea ca studiile pe care le facusem toata viata dadeau navala, in acelasi timp, peste mine. Ca atare, mi-am suflecat iar manecile si am inceput sa scriu.

Si am scris… si am scris… nici macar nu m-a interesat partea de publicare oficiala.

Doar din cand in cand publicam fragmente pe blogul meu (unul singur la acea vreme… 13 astazi… deh, omu’ evolueaza).

Lucram deja la 3 carti in acelasi timp… pur si simplu nu ma dumiream care e prioritara.

 

Dar miracolul… nu s-a oprit la constientizarea faptului ca am nonfiction-ul in sange.

A continuat.

 

Probabil ca legea atractiei a fost impresionata de ispravile mele scriitoricesti si… a atras spre mine cititori care… nu doar ca rezonau cu abordarile mele dar curand, m-am trezit cu o propunere de a scrie carti in regim de ghost writing.

Nici macar nu stiam cu ce se mananca aceasta meserie in acea vreme.

Si nu o mai lungesc… vestea s-a dus si uite asa… din recomandare in recomandare, am ajuns sa scriu 20 de carti in acest regim.

 

Categoric!
O poarta a universului s-a deschis larg pentru mine.

 

Si, s-a deschis miraculos doar in clipa in care, am inteles cu adevarat care gen literar ma atrage si, in plus, ma implineste.

 

Acum… am sa recunosc fata de tine, nu doar ca ma implineste spiritual ci si financiar. 🙂

Pasiune, pasiune dar… trebuie sa si mancam, nu-i asa?

 

Probabil ca mintea mea de inginer si-a spus… “ai de ales intre fiction & pasiunea ta pentru iubire si nonfiction & dorinta de a ajuta oamenii”.

Punand ambele variante in balanta… a rezultat ca… nonfiction scrie pe fruntea mea.

 

Apropo’… ti-am spus deja ca la jobul zilnic lucram in proiectare (intre timp am demisionat… viata de scriitor ocupandu-mi tot timpul acum) si ocupatia de baza era sa fac evaluari in constructii? 

Cred ca nu, dar… ma laud pe aceasta cale ca… am o oarecare pricepere la evaluari si balante. :-)))

Si, ca sa fac o analogie cu proiectarea si constructiile iti spun ca…

 

Traim intr-o lume in care… caile noastre si dorintele se blocheaza pentru ca, de fapt, atunci cand pornim la un drum ne concentram pe infatisarea exterioara a constructiei si nu pe fundatia acesteia.

De multe ori, nici macar nu suntem siguri care tip de constructie ne aduce mai multe satisfactii in viata. Si pentru care vom fi mai admirati.

 

Tot asa este si cand scrii o carte.

 

Pleci la drum neavand incredere in tine (poate si datorita faptului ca nu ai o idee clara despre ce fel de carte vrea sufletul tau sa scrie), devii nervos, te sfasie lupta intre dorinta de a scrie si neputinta (absolut inchipuita) de a-ti conduce propria creativitate, dupa un timp devii apatic fata de dorinta… si uite asa… din una in alta, iti pui visul in cui.

Si toate astea, in timp ce, in interiorul inimii tale, dorinta ramane dar ratiunea iti striga ca nu esti capabil sa o transformi in realitate.

 

Incet… incet… ajungi sa te intrebi absolut distructiv…

“Cine sunt eu sa scriu o carte?”.

 

Exact cum ma intrebam eu pe vremea cand, scriam cu greu, impiedicat, la cartea mea fiction.

Ajunsesem pana la momentul in care, nevrand sa recunosc ca nu fictionul era pasiunea din inima mea… ratiunea deja scosese ghearele si ma autoconvingeam ca nu am cum sa scriu o carte de succes.

Deoarece nimeni nu ar fi interesat, deoarece sa publici o carte ai nevoie de o “gramada” de bani, deoarece… si… deoarece…

 

Aproape ca as fi renuntat la visul meu daca astrele nu erau de partea mea si brusc m-au facut sa inteleg ca… nu poti sa publici o carte pe care nu ai scris-o intai.

 

Dar… si aici ajungem la esenta acestui mesaj pentru tine… viata m-a mai facut sa inteleg ceva.

 

Niciodata, dar niciodata nu vei termina de scris cartea, daca nu este cartea pe care o ai in suflet.

 

Si, pana sa te gandesti la detalii precum povestea inclusa in viitoare ta carte, ma indrept spre tine cu o intrebare.

 

Tu stii, stiu si eu ca vrei sa scrii o carte.

 

Deci, punctul tau de start este “vreau sa scriu o carte”.

Punctul de finish este “am terminat de scris cartea mea”.

La dispozitie ai multe cai dar astazi ne referim strict la cele doua de baza.

La fundatia constructiei tale… cand scrii o carte.

 

Fiction sau nonfiction?

Astept cu nerabdare raspunsul tau.

 

Dupa… numai dupa… ce il pui in PROPRIA balanta.

Pentru ca, daca este sa iti dau un sfat… un singur sfat vreodata… atunci categoric acesta este.

Nu crede ceea ce iti spun altii. Trece totul prin filtrul ratiunii proprii si apoi lasa-ti inima sa aleaga.

 

La finalul unei zile, viata este rezultatul alegerilor pe care le faci. Tu, ce cale alegi ACUM pentru cartea din inima ta?

Fiction sau Nonfiction?

 

Iar eu promit, ca data viitoare iti voi vorbi pe larg despre amandoua genurile de carte, astfel incat… chiar daca mai ai vreo urma de indoiala… sa depasesti cu brio momentul acestei alegeri. La fel cum l-au depasit… inaintea ta… si alti autori faimosi sau mai putin faimosi. 🙂

 

Cu drag,

A ta prietena pe Calea catre Carte

Mirela-Carmen

 

PS: Daca stii ca au si alti prieteni nevoie de aceste informatii, te rog sa dai share acestui mesaj.

 

*