Și, iată că ajungem la secțiunea în care îți dezvălui cu ce m-am ocupat pe parcursul săptămânii trecute. Și, până să ajungem la nervul sciatic al scriitorului…

Ei bine… m-am ocupat cu destule.

Printre care:

  • Construirea viitoarei Comunități din Academia Nonfiction. Deocamdată suntem la faza de construcție a designului și infrastructurii. Vestea bună este că… dacă totul merge așa cum am planificat… la finalul acestei luni vom lansa platforma. Iar TU… vei avea întâietate în ceea ce privește marele anunț.

 

Nervul sciatic al scriitorului
Nervul sciatic al scriitorului

 

Și, dacă tot stăm noi frumușel la taclale, află că m-am mai ocupat cu ceva. Mai bine spus, m-am confruntat cu o situație interesantă pentru o persoană a cărei ocupație de bază este scrisul.

Iar situația cu pricina a născut în capul meu o întrebare. Pe care ți-o supun atenției. Evident… te invit să și răspunzi la ea.

Întrebarea zilei. Ce face un antreprenor care vrea sa scrie (printre altele) o carte, are sarcini zilnice extra-carte și, în plus, se bucură de o intensă criză de sciatica?

Cât despre mine… personajul din întrebarea cu pricina… află că și dacă aș fi vrut să scriu nu aș fi reușit.

Așa că, am decretat.

Răspunsul meu oficial este că antreprenorul care vrea sa scrie (printre altele) o carte, are sarcini zilnice extra-carte si, în plus, se bucură de o intensă criză de sciatica… ar face bine să se țină departe de scris. Asta deoarece, nici în poziție verticală, nici stând pe un scaun și nici măcar tolănindu-se într-un pat, nu va reuși să scape de senzația provocată de sutele de cuțite ce îi sunt răsucite sistematic prin trup.

 

Îmi amintesc că m-am mai confruntat cu o situație similară pe la vreo 30 de ani. Pasămite, m-am crezut urmașa lui Hercule și am încercat să ridic cu o singură mână o… canapea. Evident, nervul sciatic s-a revoltat pe măsura.

În cazul în care vreodată pățești ceva similar, îți spun care a fost pentru mine soluția salvatoare.

Trei plasturi cu ardei iute. Îi aveam prin casă de vreo 3-4 ani. Îi luasem de la China Mall. Mereu m-am întrebat ce m-o fi apucat să cumpăr așa ceva. Dar, cum sunt mare fan al serialelor coreene, presupun că am dorit să mă dotez cu ce am văzut că au ei prin case. Iar dacă nu știi încă, află că în filmele astea, una-două, cineva își aplică un plasture.

Așa că… hop și eu.

Iar Universul a avut grijă să-mi arate la ce-i pot folosi.

Din fericire, recentul coșmar a ținut doar cinci zile și cinci nopți terestre. Că au părut a fi 5 nopți polare… asta-i altă poveste.

Să-ți fie cu folos!

***

P.S.: Dacă nu ești încă abonat la email, poți s-o faci dând click pe butonul de mai jos.

De ce ai face-o?

Apăi… dacă ești pasionat de scris sau ai o afacere pe care dorești s-o scalezi prin publicarea unei cărți… nu vei regreta. Nu tot ce trimit pe email (recomandări, articole, programe, cursuri, oferte speciale și câte și mai câte) apare și-n site sau pe rețelele sociale.

Cu alte cuvinte, abonații la newsletter sunt privilegiați.

Și… este normal să fie așa. Mi-au acordat toată încrederea. Așa cum… și tu faci dacă apeși pe buton și treci la următorul pas.

Vreau și eu!

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici