Oricine dorește să Scrie o Carte… asta… deja este un fapt arhicunoscut. Problema este că, nu oricine dorește… o și face. Evident, în proces apar multe variabile. Însă, dacă mă întrebi pe mine, important atunci când vrei să scrii o carte este să răspunzi la cele 7 întrebări pe care ți le propun mai jos.

când vrei să scrii o carte
Important atunci când vrei să scrii o carte este să răspunzi la cele 7 întrebări

Atunci când vine vorba să scrii o carte, cred că… pentru tine – scriitorul – este mult mai important să identifici întâi întrebările preliminare scrierii decât să cunoști răspunsurile la aceste întrebări.

Evident că, într-un final, tot va trebui să răspunzi. Altfel, de ce ți-ai mai bate capul cu găsireaîntrebărilor?

Atunci când ne referim la o carte nonfiction aceste întrebări devin chiar mandatorii.

În altă ordine de idei dar pe aceeași temă… în Academia Nonfiction găsești cursuri unde afli cum să despici firul în patru pentru a găsi raspunsurile potrivite fiecărei cărți și… fiecărei intenții cu care scriitorul pornește la drumul către cartea sa.

Nu vom diseca acest fir și aici dar, pentru astăzi, mi-am propus să îți scurtez puțin drumul prin labirinturile scrisului și… să-ți dau o listă cu 7 întrebări.

La care tu va trebui să găsești răspunsurile.

Răspunsurile potrivite intenției ce stă la baza începerii scrierii cărții.

În speranța că… poate… aceste întrebări vor genera în mintea ta alte întrebări ajutătoare… să începem listuța.

Cele 7 Întrebări la care trebuie să găsești răspunsuri…

atunci când vrei să scrii o carte

 

      1. Care este acel unic aspect/problema/lucru care doresc să-l rezolv în viața cititorului meu?
      2. De ce ar dori potențialul meu cititor să citească exact cartea pe care doresc s-o scriu?
      3. Cum mi-aș dori să fie potențialul meu cititor?
      4. Care este “secretul” pe care cititorul îl poate găsi în cartea mea? Secret pe care… nu l-a găsit în oricare altă carte citită pe marginea aceluiași subiect.
      5. La ce trebuie să renunț pentru a duce scrierea cărții la bun sfârșit?
      6. Care sunt pașii de bază prin care doresc să-l port pe cititorul cărții mele?
      7. Ce îi voi cere să facă la finalul lecturii, “printre rânduri”, cititorului?

 

CLICK pe carte pentru detalii

Dupa câte ai observat, lista cuprinde… fix… ceea ce ți-am promis.

7 întrebări pe care scriitorul trebuie să și le pună înainte să scrie o carte.

Aș fi putut dezvolta fiecare întrebare, mult și bine. Dar, cred că, este mult mai eficient ca tu să fii cel care deschizi un dialog interior.

Astfel încât, să ieși singur victorios din tot acest proces.

Nu-ți voi da eu răspunsurile și nici nu voi încerca să mă aventurez într-o zonă în care… dacă nu avem o discuție personalizată… există șansa de a te influența fără să-ți aduc vreun serviciu.

Ție și cărții tale.

Pentru fiecare scriitor, pentru fiecare carte… răspunsurile pot diferi ca… de la cer la pământ.

Totul este subiectiv și relativ deci… nu există răspunsuri corecte sau greșite.

Dar… dupa găsirea răspunsurilor la aceste 7 întrebări… într-adevăr, poți acționa greșit sau corect.

Pentru astăzi nu mi-am propus să analizăm potențialitatea greșită sau corectă a următorilor pași pe care, atunci când dorești să scrii o carte, îi poți face.

De ce nu continuăm subiectul acum?

Îți spun.

Deoarece… nu avem ce continua dacă… TU nu găsești răspunsurile.

Răspunsurile TALE la cele 7 întrebări pentru care… am considerat că… nu are sens să pierzi timpul descoperindu-le.

Ce ai tu acum de făcut?

Să iei fiecare întrebare la “puricat”, s-o intorci pe toate fețele și să găsești răspunsurile optime în concordanță cu intenția ta.

Și, evident, dacă te interesează să faci toți acești pași, și mulți alții, sub îndrumarea mea te invit să programezi un call de 30 minute cu mine pentru a vedea dacă și cum te pot ajuta.

Până data viitoare…

Succes, spor și Inspirație îți doresc!

2 Comentarii

  1. Bună dimineața ! Mulțumesc pentru acest nou curs care la fel ca și celelalte îmi mai ridica un pic ceața de pe ochi în ambițioasă mea hotărâre de a scrie o carte. Poate unică, dar care doresc să fie buna de la început. Îți doresc să ai un sfârșit de săptămână cât mai agreabil !

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici