Cum să intru într-o sesiune de scriere… fără cuvinte?” — mi-a spus, recent, Felicia – una dintre scriitoarele din Sprintul nostru de seară. Chiar așa… cum să scrii… chiar și atunci când nu ai cuvinte?

În mod normal m-aș fi uitat la Felicia și… cu un zâmbet imens – plasat pe propria-mi moacă – i-aș fi răspuns exact așa cum îmi vine instinctiv în astfel de momente:
„Tocmai de-asta să intri. Ca să le găsești.”

Însă… modul în care a oftat când a făcut remarca… mi-a adus pe buze alte cuvinte. Pe care… nu le aveam la purtător în acele clipe.
Oooo, Felicia! Ăsta chiar este un subiect bun pentru un articol. Ce spui? Îl scrii? Iar, între timp, voi scrie și eu… cuvinte ce răsar din această întrebare.

Deci… cum să scrii – într-o sesiune de scriere programată – chiar și atunci când nu ai cuvinte?

Sesiune de scriere… chiar și atunci când nu ai cuvinte?
Sesiune de scriere… chiar și atunci când nu ai cuvinte?

 

Felicia, ca mulți alți scriitori de nonfiction, a atins unul dintre cele mai firești praguri în procesul de scriere: lipsa de inspirație.
Dar nu o lipsă superficială, ci una profundă, care vine însoțită de întrebări existențiale:

  • Ce caut eu aici?
  • Cine sunt eu să scriu o carte?
  • Ce se întâmplă dacă… nu mai am nimic de spus?

Și totuși, exact atunci, într-o cameră virtuală plină de alți câțiva visători, cu pixul în mână și… poate… cu cafeaua aburindă pe birou, Felicia a început să scrie. A scris un rând, apoi două, apoi o pagină. S-a deblocat… cum s-ar spune… cel puțin, așa părea când mă uitam la ea pe ecranul calculatorului din dotare. Muza, deși părea rătăcită, s-a așezat cumințică pe umărul ei. Iar asta… se observa de la o poștă. Prin același ecran, evident.

Pentru că, dragă scriitorule, există o lege nescrisă a Cuvântului:

 

Inspirația nu vine înainte. Vine în timp ce scrii.

Chiar și într-o sesiune de scriere programată.

 

Și atunci… ce faci, într-o sesiune de scriere, când nu ai cuvinte?

Ți s-a întâmplat și ție? Să te așezi la birou, cu intenții bune, să deschizi laptopul, să-ți pui ceaiul preferat lângă și… să nu se întâmple nimic? Ecranul alb. Mintea… albă. Inima – plină de dorință, dar blocată.

Hai să vedem ce poți face în astfel de momente… când nu ai cuvinte  la purtător.

Pentru că, DA, poți.

 

1. Scrie despre faptul că nu ai ce scrie

Pare o glumă, dar nu e. De multe ori, tocmai acest exercițiu declanșează fluxul de scriere:

Nu știu despre ce să scriu acum. E a treia oară când încerc. Simt că Muza e în vacanță și nu mi-a spus în ce țară pleacă…

Dintr-o dată, ai început să scrii. Poate pare banal. Dar ai trecut de prag.

 

2. Folosește-te de ceea ce este în jurul tău

Privește obiectele din jur. Ce poveste îți spun? Ce emoții trezește în tine ceasul de pe perete (oare, mai are cineva așa ceva?), poza de pe noptieră, ceașca ciobită?

Nu trebuie să inventezi absolut nimic pentru a găsi cuvinte. Scriitorii de nonficțiune lucrează cu adevăruri, dar… cea mai bună parte este că… adevărul e peste tot.
Adevărul tău de azi s-ar putea afla într-o rază de soare pe care o vezi acum pe podea.

 

3. Pune-ți o întrebare puternică

Scrisul răspunde cel mai bine la întrebări personale, reale.
În Sprinturile mele, uneori, îmi dau câte un prompt simplu:

  • Ce aș vrea să-mi spun azi și nu-mi dau voie?
  • Ce ar trebui să aud cititorul meu acum?
  • Ce mi-aș fi dorit să știu acum 5 ani?

Cuvintele vin dacă le chemi cu grijă. Ca pe un câine timid.

 

Ce sunt, de fapt, aceste Sprinturi de scriere?

Și de ce funcționează?

sprinturi-de-scriere-calea-catre-carte
Sprinturi de scriere

În programul meu, numit acum Write Flow Club (ajuns deja în al 3-lea an), avem sesiuni zilnice de scriere — de luni până vineri.
Scriem. Împreună. În tăcere. Cu intenție. Cu susținere. Cu blândețe.

În primul an, l-am numit Sprint 365, apoi, în anul bisect, Sprint 366 – Vintage Writers. Acum suntem ca într-un club select, iar această constanță zilnică a creat minuni.

Pentru că:

  • Autorii care scriu în Sprinturi termină cărți.
  • Cei care scriu doar „când au chef” sau „când au timp”, termină… frustrări.

Sprintul e ca o sală de forță pentru mușchii scriitorului: sesiuni de scriere scurte, intense și eficiente.
Tu vii cu frământările. Sprintul vine cu spațiul. Iar împreună… se creează magia.

De fapt, sprintul de scriere este o sesiune concentrată de timp (de obicei 15–60 de minute) în care un scriitor se așază intenționat la masa creației, cu scopul de a scrie fără întreruperi, fără perfecționism, fără cenzură.

Este… ca un fel de practică ritualică, menită să activeze flow-ul creativ, să antreneze „mușchiul scriitorului” și să transforme actul de a scrie într-un angajament zilnic față de visul personal.

Dar există un adevăr… care nu ți se înfățișează la o primă vedere.

În sprinturile de scriere nu contează cât de inspirat ești, ci cât de prezent ești.

Este mai puțin despre inspirație și mai mult despre prezență, ritm și intenție.

Sprintul este acel spațiu sacru în care tu și cuvântul scris deveniți parteneri de dans.

Eiiii… toate bune și frumoase…

DAR ce faci dacă nici Sprintul nu funcționează?

Da, se poate întâmpla. Ai Sprintul „deschis”, tastatura în față… și… nimic. Tot nimic.

În acest caz, îți las câteva „trucuri de magie” despre care vorbesc și în programul meu Calea către Carte:

sprint sau maraton
CLICK pe carte pentru detalii

Tehnica „Scrie ca și cum…”

 

Scrie ca și cum ai fi deja autorul bestsellerului tău.

Scrie ca și cum ai povesti asta unui prieten drag.

Scrie ca și cum cuvintele te aleg pe tine – nu invers.

Acest „ca și cum” face o scurtătură în creier.

Activează imaginația. Relaxarea. Curajul.

Tehnica celor 3 cuvinte

Alege 3 cuvinte la întâmplare și scrie o poveste care să le conțină.

Te va scoate din gândirea rigidă și te va duce în joacă.

Exemple: fereastră, om, vijelios.

Scriitorii de nonfiction se pot bucura enorm din acest joc – pentru că el aduce prospețime și metaforă chiar și în texte serioase.

 

Ce faci când nu poți scrie din cauza temerilor?

Cartea din inima ta.
Cartea din inima ta.

 

Aici intrăm în teritoriul profund al scriitorului conștient. Cel care vrea să scrie nu doar o carte, ci o carte de impact.
Cartea din inima ta.

Și atunci se întâmplă ceva. Cuvintele vin, dar parcă se blochează la poartă.
Simți că nu le meriți. Că nu ești suficient de bun. Că nu ai autoritate.

Te opresc să-ți spun ceva ce le spun tuturor autorilor mei:

Dacă simți o chemare să scrii o carte, înseamnă că acea carte există deja undeva în tine. Tot ce ai de făcut este să o aduci la lumină.

Și da, uneori, asta înseamnă să scrii și atunci când nu ai cuvinte. Să-ți scrii durerea, tăcerea, blocajul. Să-ți scrii rușinea. Confuzia. Și tocmai de acolo se naște o carte cu suflet.

Scrierea nonfiction nu e despre cuvinte ci despre adevăruri.

Și, da, Adevărul pe care-l porți în tine are o voce.
Iar dacă nu-i dai drumul… îți bate în piept și te apasă. Îți șoptește în vis și te oprește când vrei să treci la altceva.

Așa apare cartea.

Din adevăr.

Din tăcere.

Din dor.

Dar ca să o duci până la capăt, ai nevoie de structură, ghidare, blândețe și curaj.

Vrei să scrii o carte nonfiction de impact?

Dacă ai ajuns până aici cu lectura acestui articol, e clar: cartea ta te cheamă.
Și poate ai simțit-o de ani de zile.

În programul meu de 6 luni, Calea către Carte, nu doar scriem o carte. O aliniem cu scopul tău de viață.

Și asta schimbă totul.
Pentru că nu mai e doar despre scris. E despre contribuție, vindecare, sens.

Te invit să programezi o întâlnire de explorare 1:1 cu mine – fără presiune, fără grabă – în care vedem împreună dacă Programul Calea către Carte este ceea ce ai nevoie acum.

Iar dacă simțim că da, atunci… te așteaptă 6 luni de claritate, inspirație, scriere profundă și sprijin real.
Și da, vei avea acces GRATUIT la Write Flow Club, unde te poți bucura zilnic (de luni până vineri) de sesiunile de scriere de grup.

Cartea ta merită să fie scrisă. Iar tu meriți sprijinul potrivit pentru a o aduce în lume.

Programează o întâlnire cu mine și hai să vedem ce ai nevoie:

 

De-abia aștept să te cunosc, viitorule autor de carte de impact!

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici