Aveam doar cinci ani când am visat, pentru prima data, o scenă care nu semăna deloc cu lumea mea de copil. Nu mă jucam, nu alergam, nu cântam. Scriam. Nu știam ce e un „vis de scriitor”, nu auzisem de „misiune” sau „vocație”.
Scriam și… nu eram eu-copila. Eram… bătrână. Cu părul alb, prins într-un coc simplu.
Așezată într-un fotoliu de piele, și aplecată fiind asupra unui birou cum… mulți ani după… mi-am dat seama că, în lumea noastră, rar mai vezi.
Un spațiu atemporal, scăldat într-o liniște sacră.
Mobilierul, din lemn masiv, avea patina acelor lucruri care păstrează povești între fibre. Peretii? Îmbrăcați complet în rafturi înalte, până la tavan, ca un templu al cuvântului scris. O bibliotecă imensă, vie, plină cu cărți misterioase – cu cotoare învechite, titluri aurii și secrete adânci între pagini.
Printre tomuri de hârtii, file începute și notițe uitate… ce păreau să fie așezate cu grijă pe birou… mâna-mi, asupra căreia trecuse patina timpului, lăsa să curgă din elegantul stilou cu peniță de aur, cuvinte ce… parcă… ar fi așteptat secole să fie dezvăluite.
Scriam.
Propriile memorii.
Și… zâmbeam.
Nu, nu un zâmbet larg, ci unul adânc, recunoscător, care vinea dintr-o liniște specială: liniștea de a fi exact acolo unde trebuie, făcând exact ceea ce sufletul tău a știut dintotdeauna că va face.
Visul acesta a venit din nou.
Și din nou.
Ani la rând.
Am crescut, l-am uitat, l-am ignorat.
Povestea unei chemări murea… încet, încet.
Am ales drumul științei, al logicii, al meseriei. Am devenit inginer și mi-am făcut, cu pasiune, munca timp de 30 de ani.
Dar acel vis de scriitor… a rămas, undeva adânc în mine, ca o lumină care nu s-a stins niciodată.
Și, într-o zi, într-un mod absolut fabulos… viața m-a adus înapoi la el.
M-am întors la scris.
M-am întors la povești.
Și am înțeles: visul nu era despre mine. Era despre noi toți.
Despre fiecare om care simte că viața lui are un mesaj important.
Despre fiecare suflet care simte că trebuie să scrie, dar nu găsește timpul, forma, curajul, încrederea.
Despre tine, cel care citești acum.
Pentru că știu cât poate fi de copleșitor visul de a scrie o carte. Și știu și cât e de dureros să amâni… la nesfârșit… acel vis de scriitor.
Dar poate că nu ești aici întâmplător.
Poate că e momentul să faci primul pas.
Un pas mic, dar profund: să ne întâlnim.
🔔 Mai exact, îți propun o discuție 1:1 cu mine, pe Zoom.
O conversație caldă și clarificatoare în care vedem:
- ce te-a ținut până acum pe loc,
- ce mesaj cere să fie scris,
- și dacă programul „Calea către Carte” e potrivit pentru tine, exact acum.
📅 Programează-ți întâlnirea cu mine aici:
👉 https://mirelacarmenstancu.ro/ccc
Nu este un simplu call.
Este un răspuns la un vis vechi, pe care sufletul tău îl știe deja.
Te aștept cu sufletul deschis. 💜
