Astăzi, te invit să vorbim despre blocajul scriitorului. Mai exact, despre semnele care ne spun că blocajul scriitorului este emoțional (când povestea ta există, este puternică dar… nu îndrăznești încă să o spui)
De fapt, există două feluri de blocaje atunci când e vorba despre scris. Unul este tehnic – când ai nevoie de structură, unghi narativ, claritate, exerciții, ordine. Celălalt este emoțional – când povestea e acolo, vie, fierbinte, pregătită… dar tu nu poți să o așezi în cuvinte.
Cel tehnic se rezolvă ușor (am scris despre el în articolul „7 Semne că blocajul scriitorului este tehnic”). Cel emoțional… îl simți în oase. Și mai ales, îl simți în tăceri.
Hai să vedem dacă… recunoști situația. Sau senzația.
Stai la birou, ai timpul, ai laptopul, ai liniștea de partea ta… și totuși… nu te poți „apropia” de povestea ta. Simți un nod în gât. O apăsare în piept. O oboseală care apare exact când vrei să scrii. Și-ți spui:
„Nu știu ce să scriu.”
„Nu-mi iese.”
„Poate nu am talent.”
Dar adevărul este altul. Blocajele emoționale nu apar pentru că nu poți scrie. Apar pentru că nu îndrăznești (încă) să fii văzut.
De aceea, te invit să explorăm împreună…
Cele 7 semne care arată că blocajul scriitorului este emoțional – nu tehnic
1. Simți o presiune în corp imediat ce te apropii de poveste (nod în gât, stomac tensionat, respirație scurtă)
Corpul nu minte. Când blocajul este tehnic, mintea se agită, dar corpul rămâne neutru:
„Nu știu cum să structurez asta.”
„Nu știu de unde să încep.”
Însă blocajul emoțional activează ceva complet diferit:
- nod în gât
- închiderea pieptului
- neliniște sau agitație
- impresia că „nu e momentul”
- senzația că „nu pot respira bine aici”
De ce, oare? Ei bine, pentru că atunci când scrii din viața ta, scrisul devine o formă de expunere. Și expunerea activează exact aceeași zonă cerebrală responsabilă de rușine și respingere – pe care, mai mult ca siguranță, ai simțit-o la un moment dat în copilărie. Creierul tău nu știe că tu ești adult acum și scrii o carte. El știe doar că urmează să fii „văzut” și încearcă să te protejeze.
Dacă ai senzații fizice specifice când scrii pe teme personale, blocajul tău nu e despre tehnică ci despre siguranța de care simți că ai nevoie.
2. Ai impresia că povestea ta „nu e destul de importantă” (cu toate că alții ți-au spus de multe ori că este)
Acesta este semnul clasic al unui blocaj emoțional. Știi că ai trăit lucruri profunde. Știi că ai ceva de oferit. Dar când vine momentul să scrii… mintea începe:
- „Cine sunt eu să spun asta?”
- „Alții au povești mai grele.”
- „A mea e prea banală.”
- „Nu e suficient de interesantă.”
- „Nu cred că o să inspire pe cineva.”
Adevărul este simplu dar, totodată, dureros – când crezi că povestea ta „nu e suficientă”, nu vorbește mintea ta – vorbesc rănile tale.
În spatele acestei convingeri se află o experiență emoțională timpurie:
- nu ai fost ascultat
- nu ai fost înțeles
- nu ai fost validat
- ai fost criticat
- ai fost ridiculizat
- ai fost făcut „prea mult” sau „prea sensibil”
Și atunci, când vrei să scrii o poveste, creierul te protejează printr-o minciună – percepută ca fiind „dulce” – „Mai bine nu e suficientă, decât să doară din nou.”
Dar… ce să faci… povestea ta chiar este suficientă. Doar că… tu nu te simți încă în siguranță cu ea.
3. Ai multe începuturi, dar nu duci nimic până la capăt (amânare, revenire, rescriere la nesfârșit)
Dacă ai scris deja:
- 3 începuturi
- 8 pagini neterminate
- capitole începute și abandonate
- fragmente superbe care stau uitate în foldere
- note în telefon, dar fără flux
- pagini rescrise obsesiv
… atunci nu este vorba despre lipsă de disciplină ci este despre evitare emoțională.
Blocajul tehnic te face să spui: „Nu știu cum.”
Blocajul emoțional te face să spui: „Nu știu dacă să mă duc acolo.”
Pentru că finalizarea înseamnă asumare. Asumare înseamnă expunere. Expunerea înseamnă vulnerabilitate. Iar vulnerabilitatea… surpriză!… înseamnă risc.
Mulți dintre scriitorii pe care i-am întâlnit de-a lungul „carierei” mele de coach pentru autori… erau prinși în „dansul celor 100 de începuturi”: scriau, se apropiau de esență, simțeau emoția, se speriau… și se retrăgeau.
Ca atare… dacă te-ai recunoscut în cele de mai sus, să știi că nu ești singur. Este doar un semn că povestea ta atinge, în interiorul tău, un teritoriu sensibil. Și… mai ales… că are putere.
4. Te simți vinovat(ă) sau expus(ă) când scrii despre tine (chiar și în jurnal, unde nu citește nimeni)
Dacă ai senzația că:
- „nu ar trebui să spun asta”
- „nu am voie să scriu asta”
- „o să deranjeze pe cineva”
- „nu pot să fiu atât de sinceră”
- „mă simt prea vulnerabil(ă) dacă scriu asta”
… atunci blocajul tău este emoțional.
De ce? Deoarece… „vinovăția” în scris nu apare din imaginație. Apare din istorie personală.
Dacă ai crescut într-un mediu în care nu aveai voie să te exprimi liber, erai criticat pentru ce simțeai, ți se spunea să nu deranjezi sau că trebuia să fii „cuminte”, ți se spunea „ce o să zică lumea?”, era rușine să arăți vulnerabilitate… atunci scrisul devine automat un „act de risc”.
Atunci când scrii, atingi o zonă în care copilul tău interior a învățat că e periculos să fie sincer. Și… asta te oprește. Nu pentru că nu poți scrie. Ci pentru că ai fost învățat să te cenzurezi.
5. Te simți bine când scrii despre alții, dar paralizezi când scrii despre tine (recunosc… cu toată sinceritatea… am trecut și eu prin „zona” asta. Ba chiar, aș putea afirma că devenisem un „mic expert” din acest punct de vedere)
Acesta este un semn extrem de des întâlnit. Poți scrie fel de fel de analize, argumentații, articole, liste, idei… și câte și mai câte… dar când vine vorba de povestea ta, ceva se blochează.
De ce? Deoarece… atunci când scrii despre alții, de cele mai multe ori, scrii din minte. Când scrii despre tine, scrii din inimă.
Mintea este logică. Inima este vulnerabilă.
Iar blocajul emoțional apare doar atunci când intri pe teritoriu personal, acolo unde cuvintele au greutate, unde amintirile se activează, unde vocea ta cere să fie auzită. Ca atare, dacă scrisul despre alții curge, iar scrisul despre tine te îngheață, este clar – nu ai o problemă cu scrisul; ai o rană legată de vizibilitate.
6. Ai o poveste puternică, dar o minimalizezi sau o tai din text
Ai scris un pasaj profund, adevărat. Simți cât e de autentic. Simți că acolo e miezul.
Și totuși… imediat apare ceva ce-ți șoptește:
„E prea mult.”
„Nu are rost să povestesc asta.”
„O să creadă lumea că… ”
„Poate e mai bine să las partea asta.”
„Mai bine o scurtez.”
„Nu e necesar.”
De fiecare dată când îți tai din cuvinte pentru a nu „deranja”, „șoca”, „fi prea sincer/ă”, „fi prea vulnerabil/ă”, știi ce se întâmplă? Nu îți protejezi povestea. Îți protejezi rana.
Scrisul autentic este scrisul în care te lași văzut. Blocajul scriitorului… evident… blocajul emoțional este scrisul în care te camuflezi. Așa că, dacă te surprinzi minimalizând partea cea mai importantă a poveștii tale de viață, află că nu povestea este „prea mult”. Ci că… durerea este încă prea prezentă.
7. Te temi de reacția oamenilor… chiar dacă nu ai publicat încă nimic (critică, judecată, rușine, „ce o să creadă lumea?”)
Cel mai mare red-flag al blocajului emoțional este frica de potențiala reacție a oamenilor. Interesant este că… nu vorbim aici de reacția reală și de… cea imaginată de noi.
Înainte să scrii, deja te gândești:
„Ce o să creadă familia?”
„O să creadă că exagerez.”
„Dacă interpretează greșit?”
„Dacă se supără cineva?”
„Dacă nu o să placă?”
„Dacă mă fac de râs?”
Această frică vine din nevoia de aprobare, din teama de respingere, din dorința de a nu fi rănit din nou.
Și… DA… scrisul este un act public chiar și atunci când este privat. Pentru că povestea ta te pune în fața propriei tale expuneri.
Dacă reacțiile altora sunt în mintea ta înainte să ai măcar primul draft, atunci blocajul tău este emoțional. Nu ai o problemă de scriitură. Ai o problemă de siguranță interioară.
Ce faci când descoperi că blocajul tău este emoțional?
Ei bine, dacă blocajul scriitorului – blocajul tău – este emoțional – și nu tehnic – primul pas este să nu te forțezi. Asta deoarece, blocajele emoționale nu se rezolvă prin disciplină, forțare, perfecțiune, presiune sau prin faimosul „hai că poți”.
Se rezolvă cu blândețe prin claritate, exerciții ghidate, tehnici de exprimare în etape, expunere graduală, validare, prin curajul potrivit momentului, nu forțat. Și… mai ales… prin TEHNICI potrivite care să dea structură emoției.
Blocajul emoțional nu este un defect
Blocajul emoțional este dovada că ai ceva adevărat de spus. Că există o poveste acolo – vie, importantă, care… merită să fie spusă. O povste care are nevoie de tine. de tine… așa cum ești – nu de versiunea ta perfectă, neînfricată și nici de cea… „gata pentru public”.
De fapt, scrisul este o cale spre tine iar când te confrunți cu blocajele emoționale, să știi că nu ești în impas ci… poate… chiar pe marginea unei revelații.
Povestea ta te așteaptă.
Iar dacă vrei s-o incluzi în viitoarea carte pe care o vei scrie… eu sunt aici pentru tine.
Programează o întâlnire 1-la-1 cu mine și hai să vedem dacă putem lucra împreună în programul meu de 6 luni „Calea către Carte”.
