Episodul 11 – Podcastul Calea Către Carte. [ De la jurnalist și redactor la scriitor și antreprenor – cu Cătălina Tăgârță ]

 

***

✍️ Bine v-am regăsit, dragi exploratori pe Calea către Carte! Continuăm astăzi seria de interviuri gândite astfel încât să vă fie călăuză. Știți voi, genul acela de ajutor la care puteți apela în momentele în care apar obstacole în viața voastră de scriitor.

✍️ Precum știți, seria de interviuri aduce în față voastră autori, editori, redactori și specialiști în diverse domenii, din mâinile și gândurile cărora ies cărți de impact. Cărți care contribuie la construirea unei lumi mai bune. Cărți cu atitudine, cum îmi place să le numesc.

✍️ Și, iată că, astăzi vă invit să o cunoașteți pe Cătălina Tăgârță, scriitoare și autoare nonfiction, mama a 2 minunați copii, ce a lucrat ca redactor încă din timpul facultății, a testat funcția de professor și, în paralel, pe cea de jurnalist. Cătălina este membru certificat în Maxwell Leadership Team și coach pentru mamele care doresc să învețe să comunice eficient cu cei din jur, și în mod special cu copiii lor, astfel încât să trăiască viața liniștită și armonioasă la care visează.

✍️ Cătălina a absolvit cursurile din seria Calea către Carte și a debutat cu cartea „Erik și viață fără gluten”. Carte în care, într-un mod foarte interesant reușește să picteze în cuvinte, viața copiilor și a părinților ce se confruntă cu intoleranță la gluten. Că atare, cartea nu este doar memorialistică dar este și înțesată cu soluții ce pot fi puse în practică cu ușurință, de către părinte.

 

✍️ Vă invit să ascultați un podcast plin cu informații și recomandări extrem de utile.

Cuvintele pot inspira pe Calea catre Cartea TA dar… numai Acțiunea produce schimbarea!

 

Salut! Sunt Mirela-Carmen Stancu și… Misiunea mea este să te ghidez pe

Calea către Cartea TA!

 

Varianta video:

Toate episoadele – Varianta audio:

 

Linkuri utile:

SCRIE RASPUNS

Scrie comentariul tau!
Scrie numele tau aici