Oboseala care nu te lasă să scrii… memoriile

Există o oboseală pe care nu o măsoară nici ceasul, nici agenda, nici numărul de ore dormite. Este acea oboseală ciudată care apare exact atunci când te așezi la masa de scris. Ai avut o zi întreagă de idei. Ai vorbit cu cineva despre cartea ta. Ai simțit chiar un fel de entuziasm liniștit. Dar când deschizi documentul sau îți pui stiloul pe hârtie… parcă se așterne o ceață peste toată ființa ta. Oboseala, bat-o vina – oboseala care nu te lasă să scrii, care-ți bagă în toți porii trupului, o ceață care-ți paralizează Muza. Știi ce zic… uneori, chiar ai senzația că nici măcar un cuțit de vânătoare nu ar reuși s-o străpungă.

Și atunci îți spui: „A venit blocajul scriitorului.”

Dar… vin eu precum un Gică-contra get-beget și te întreb:

Dacă nu este blocajul cel care nu te lasă să scrii?
Dacă este, pur și simplu, oboseală?

Nu mă refer doar la oboseala fizică. Mă refer la acea stare în care mintea, emoțiile și corpul sunt atât de pline de zgomot încât creativitatea nu mai are loc să respire.

Scrierea unei cărți – nu mai zic de… scrierea unei cărți de memorii – este o formă de coborâre în propriile amintiri. În propriile emoții. În propriile povești de viață.

De aceea, uneori, când vrem să scriem, corpul nostru reacționează ca și cum am începe o călătorie lungă. Și ne spune, într-un mod foarte simplu: „Mai întâi odihnește-te.”

Mitul blocajului scriitorului

Există un mit foarte popular printre scriitori. Acela că „writer’s block” lovește din senin, fără avertisment, ca o furtună de vară care apare într-o zi cu soare.

Chiar așa… am întâlnit mulți autori care trăiesc cu această teamă. Se tem de momentul în care inspirația dispare. De ziua în care se vor așeza la masă și vor descoperi că nu mai pot scrie nimic.

Dar, de cele mai multe ori, blocajul nu apare din senin.

El este, mai degrabă, rezultatul unei acumulări.

Ce acumulare? – poate vii, pe bună dreptate, să mă întrebi.

Apăi, ce să zic și eu întâi. Hai să enumerăm doar câteva dintre acumulările astea. Ia d-aci:

• Prea multe ore petrecute în grabă.
• Prea multe gânduri neprocesate.
• Prea multă tensiune emoțională.
• Prea puțină liniște.

Și… am putea continua… mult și bine.

Știu cum este. Am fost acolo de multe ori. nenumărate ori. Încă sunt. Și, evident, voi mai fi.

Categoric, motivul nu este faptul că am dezvoltat vreo obsesie față de aceste acumulări ci… faptul că trăiesc, ca și tine, în lumea asta – o lume care… zici că și-a făcut literă de lege din tăierea aripilor noastre, din fel de fel de „bombardamente” cu idei pesimiste și… hai să mă opresc aici.

Nu știu dacă te-ai gândit vreodată la asta dar… creativitatea este ca un izvor. Dacă terenul din jur este uscat și crăpat, apa nu mai poate ieși la suprafață. Este deviată… cine știe pe ce trasee, spre care, nici cu gândul nu ajungem câteodată.

De aceea, înainte de a vorbi despre blocajul scriitorului, ar trebui să vorbim despre stilul nostru de viață.

Dormim suficient?
Ne mișcăm corpul?
Ne oferim momente reale de liniște?
Sau alergăm toată ziua și ne așteptăm ca mintea să devină… brusc… poetică atunci când deschidem laptopul?

Creativitatea nu apare în grabă. Ea are nevoie de combustibil. Iar oboseala este unul dintre cele mai sigure moduri prin care combustibilul dispare. Se epuizează.

Oboseala care oprește creativitatea

Acum… să ne înțelegem, Dincolo de efectele produse asupra corpului nostru fizic, oboseala este și o stare emoțională.

Uneori, când oamenii îmi spun că sunt prea obosiți să scrie, descopăr că nu este vorba despre somn. Surpriză! Este vorba despre ceva mai subtil: despre tensiunea (aka teama) de a spune adevărul.

Scrierea unei cărți de memorii este un act de curaj. Evident că nu este chiar așa de dificil să îți amintești întâmplări din trecut, dar… să recunoaștem… în momentul în care le scrii, ele devin reale într-un mod nou.

Devine imposibil să le ignori. Când începi să scrii despre viața ta, deschizi uși pe care poate le-ai ținut închise ani întregi. Unele amintiri sunt luminoase și calde. Altele sunt delicate. Unele sunt dureroase.

Și, de cele mai multe ori, apare o reacție interesantă.

Mintea spune: „Vreau să scriu.”
Corpul spune: „Nu sunt sigur că vreau să merg acolo.”

Iar această tensiune se traduce foarte des prin oboseală. Tu – scriitorul – crezi că oboseala nu te lasă să scrii. De fapt… o parte din tine încearcă să te protejeze (vezi aici podcastul în care am vorbit, cu dr. Daniela Cioantă, despre această protecție).

Emoțiile din spatele oboselii care nu te lasă să scrii

Când oamenii vor să scrie poveștile lor de viață, apare adesea o teamă tăcută: „Ce vor spune ceilalți?”. Este o întrebare simplă, dar foarte puternică. Pentru că, atunci când scriem memorii, vorbim despre noi… DAR… vorbim și despre oamenii care au făcut parte din viața noastră. Despre decizii. Despre momente fragile.

Dacă mă citești de ceva vreme, știi deja muuuuulte despre mine – am „talentul” ăla de a spune „tot”. Dar, te asigur, nu știi chiar tot. NUUU, nuuuu, nuuu. Am avut și eu momente în care… mi-am călcat pe principii, mi-am anulat valorile ca și cum ar fi fost „apă de ploaie”… mi-am… și mi-am. Crezi că ți le voi spune vreodată? Poate da, poate nu. Probabil că nu. Însă… nici nu-ți ascund majoritatea faptelor mele „reprobabile” – până la urmă, sunt și eu om și… chiar mă mândresc cu această calitate.

Hai… spune-mi… tu nu ai astfel de amintiri care te fac să te simți brusc obosit atunci când vrei să le așterni pe hârtie?

Uneori, înainte să scriem prima pagină, ne imaginăm deja reacțiile cititorilor. Critici imaginare. Judecăți care, poate, nici nu vor exista.

Și corpul nostru reacționează la aceste scenarii ca și cum ar fi reale. Ritmul inimii se accelerează. Respirația devine mai superficială. Apare tensiunea. Iar tensiunea consumă energie.

Și, dintr-odată, ne simțim obosiți.

Atât de obosiți încât credem că nu mai putem scrie.

Dar, în realitate, nu este un blocaj al creativității. Este o reacție naturală la frica de a fi văzuți.

Bine, bine – te întrebi acum – și eu ce fac în cazul acesta? Ei bine… îți spun ce fac eu – tu… vezi ce ți se potrivește.

Trei tehnici pentru a diminua teama de critică

Dacă vrei să scrii o carte de memorii, există câteva moduri simple prin care poți diminua această teamă și poți redeschide spațiul creativ. Așa procedez și eu, așa procedează și scriitorii care își scriu cărțile avându-mă drept călăuză.

1. Scrie ca și cum nimeni nu va citi

Prima tehnică este surprinzător de simplă: scrie prima versiune a poveștii tale ca și cum nu ar exista cititori. Asta deoarece, crede-mă, prima versiune (unii dintre noi îl numim primul draft al cărții) nu este pentru lume. Este pentru tine.

Nu trebuie să fie elegantă, nici perfectă. Este doar locul în care îți lași amintirile să respire.

Mulți viitori autori descoperă că, odată ce renunță la ideea că textul trebuie să fie publicabil, cuvintele încep să curgă mult mai ușor.

2. Scrie fragmente, nu capitole

În loc să te gândești la cartea întreagă, începe cu o singură amintire, un moment, o conversație, un miros din copilărie sau, poate, o zi care ți-a schimbat viața.

Când scrii memorii, fiecare fragment este ca o piesă de puzzle. Nu trebuie să vezi imaginea completă din prima.

Lasă povestea să se construiască încet. Evident, dacă alegi să apelezi la un mentor pe Calea către Cartea ta, procesul devine mult mai ușor de parcurs însă… nu mi-am propus azi să dezvoltăm ideea te a face o programare pentru o întâlnire cu mine, cu scopul de a vedea cum putem lucra împreună. Așa că… hai să mergem la a treia soluție de urgență, pe care mi-am propus să ți-o dau azi. Din multiplele care există.

3. Creează un ritual de relaxare în vederea scrierii

Corpul are nevoie de siguranță pentru a crea.

Înainte să scrii, fă ceva care te relaxează. Respiră câteva minute. Ascultă muzică liniștită. Plimbă-te puțin. Mărturisesc… asta cu plimbarea ți-o spun deoarece am lucrat cu scriitori care preferau această metodă de relaxare. Însă eu,,, o prefer pe cea cyu ascultatul muzicii – nu sunt prea plimbăreață de felul meu.

ce trebuie, de fapt, să reții este că aceste mici gesturi-ritualuri îi transmit sistemului tău nervos un mesaj simplu:
„Este în regulă să ne oprim. Este în regulă să fim aici.”

Și, când corpul se liniștește, mintea începe din nou să creeze.

Scrisul ca formă de eliberare

Paradoxul este că, deși ne temem uneori să ne scriem amintirile, exact acest proces ne poate aduce cea mai mare ușurare.

Când punem pe hârtie o întâmplare din viața noastră, ea se reorganizează în interiorul nostru. Devine mai clară. Mai ușor de înțeles. Uneori chiar mai ușor de acceptat.

De aceea, multe persoane descoperă că, după câteva minute de scris sincer, apare ceva neașteptat: o formă de relaxare – ca și cum gândurile care se învârteau haotic în minte au găsit, în sfârșit, un loc unde să se așeze.

Iar când această așezare apare, creativitatea revine.

Evident, am putea vorbi, mult și bine, pe marginea asupra acestui subiect. dar, tot evident este și faptul că… nu au intrat zilele în sac. Și nici nu ne-au dispărut în neant cuvintele.

Ca atare… acum spre final… am:

Două întrebări pentru tine

Poate că blocajul scriitorului nu este o furtună imprevizibilă ci doar un semnal că mintea și corpul nostru au nevoie de mai multă liniște. Și poate că, atunci când învățăm să ascultăm aceste semnale, scrisul devine din nou posibil. De aceea te întreb:

Ai încercat vreodată să așterni o bucățică din viața ta pe hârtie?

Și, dacă da… ce ai simțit după primele minute de scriere?