Cutremur scriitoricesc în Anul Calului de Foc

Parcă demult nu mi-am mai suflecat, cu atâta patos scriitoricesc, mânecuțele din dotare, cu scopul de a-mi așterne cuvintele pe hârtia virtuală.

Totul vine pe fondul unei nopți, aproape albă, plină de gânduri și zvârcoliri de nestăvilit. Evident, fiind eu destul de rezervată de felul meu, nu te aștepta să-mi pun fustele-n cap – vorba „poetului” – și nici să spăl vreo rufă în public. Nu-mi stă în caracter, recunosc.

Însă… în caracter îmi este impregnată personalitatea unui Cal de Foc – al cărui an, din pură întâmplare, fix astăzi a început.

Citeam deunăzi… habar nu am pe unde… că nu este important să alergi cel mai repede, ci e mult mai important să rămâi în cursă. Online, da, da, online am citit asta. În vreo… ‘jde mii de surse. Toate originale. Identice cu altele, la fel de originale.

Și, ce să vezi, a mea noapte albă tot acestor așa zise originalități se datorează.

Și, după tot brainstormingul furtunos ce s-a abătut asupra minții și egoului meu… am luat cea mai zbuciumată hotărâre de care am fost ever în stare. Repet, coincidență – sau nu…

fix în prima zi a Anului Calului de Foc.

Hotărârea?

Devin vocală.

Chiar așa!

Cutremur scriitoricesc în prima zi a Calului de Foc
Cutremur scriitoricesc în prima zi a Calului de Foc. Și… DA… sunt inorog cu acte-n regulă.

 

Poate… de la nume mi se trage. Căci ce ar putea deveni mai vocal decât 3 note muzicale?

Poate… chiar a sosit momentul să calc și pe bătături. Pe alocuri.

Poate… a sosit clipa – mult așteptată, dealtfel – să-mi delimitez tendința naturală de a servi interesele oricui, mai puțin alor mele.

 

Ca atare… de azi declar oficial.

NU mai vreau să discut cu oricine și nici să ghidez pe oricine pe Calea către Carte.

Mă îndrept, cu toate pânzele sus, doar spre cei pe care-i numesc eu, cu mare drag, vintage writers.

Ce o mai fi și asta… poate te întrebi. Apăi, nu-i așa englezesc pe cât pare la o primă vedere. Unii spun că vintage se referă la obiecte ce provin dintr-o perioadă anume de timp… undeva, mai mare de 30 de ani dar, categoric, mai nouă decât suta. Pentru mine, noțiunea de vintage îmi transportă sufletul către neprețuit, către mister, către moștenire. Către autenticitate, investiție și, în special, către noțiunea de prețuire a urmelor timpului.

Și… să ne înțelegem, nu mă refer la ceva retro – acest termen ducându-mă cu gândul la ceva nou care se dorește a recrea un vintage de calitate. Calitate care… lasă adesea de dorit.

Iar în cazul în care ți se pare că vorbesc în dodii, află că nu. Vorbesc deliberat, făcând referire subtilă – oare? – la diferența dintre vintage writers (scriitorii care scriu cu propriile mânuțe, din propriile suflete, despre și pentru suflete) și modern sau/și retro writers (scriitorii care vor să copieze cu unelte moderne – în speță chaturile de toate felurile – originalitatea, autenticitatea și sufletul). În speranța că… vor epata creierele noastre. Creiere de oameni get-beget, să ne înțelegem.

Recunosc, azi scriu oarecum dintr-o energie de revoltă. Pe care, intenționez să o diluez cât de curând. Asta… așa… că tot începe anul meu (dacă mă știi mai demult, deja ești familiarizat/ă cu faptul că mi-s cal de foc – cu tot ce vine acesta la pachet).

Parol!

Revolta se îndreaptă împotriva mea, evident. A mea și a tendinței mele naturale de a practica diplomația și de a-mi înghiți propriile cuvinte, dacă… există vreo urmă în ele de a face pe altul să se simtă ciudat.

Azi îmi declar independența față de orice urmă de diplomație dusă la extrem.

Nu față de tine – cel/cea care iubești scrisul și ai sânge de vintage writer în vene.

Ci… față de toți cei care au pretenția că pot scrie o carte nonfiction de impact, care să transforme viețile cititorilor, care să le atingă sufletele… folosind, nici mai mult nici mai puțin decât… chatgpt.

Nu mai lungesc subiectul. Ideea este că, am luat această hotărâre deoarece nu mai am chef să pierd timpul. În ultima vreme au tot apărut prin preajma-mi, fel de fel de persoane care… ar vrea să le ajut să scrie o carte dar care… doi bani nu dau pe darul pe care-l poate aduce o carte scrisă cu, din și pentru suflet de om.

No way să arunc cu piatra… le respect dorința de a bifa pur și simplu scrierea unei cărți. Și am de gând să mă adresez ție – celui/celei care citești aceste cuvinte născute din sufletul și vibrația pe care mă aflu acum.

Și astăzi… în prima zi a anului meu… încep epurarea.

Normală după un astfel de cutremur scriitoricesc prin care… io, Mirela… am trecut într-o oarecare noapte albă.

Încet dar sigur.

Vocal.

Și nu uita… nu este important să alergi cel mai repede, ci e mult mai important să rămâi în cursă.

Mai mult… să te și bucuri de ea.

TU… ce faci? Rămâi alături de mine în cursa, atât de frumoasă, a celor numiți vintage writers?

ARTICOLE RECENTE

12 răspunsuri

  1. Am citit ,,Declarația de independență,, în mai multe chei. Și pot să afirm că simt reverberația cuvântului rostit. Respect decizia luată și aleg să rămân în cursă, chiar dacă ritmul meu este uneori mai puțin alert.
    Cu recunoștință pentru întâlnirea din această Călătorie!

    1. Cred că viața ne-a demonstrat deja… orice ritm ales este bun. Atât timp cât facem pași înainte, în concordanță cu alegerea sufletului nostru, totul este perfect.
      Mulțumesc pentru contribuție, Silvia! Să fie cu spor și inspirație!

  2. Felicitări pentru articol! Sunt vintage la propriu și voi rămâne în cursă pentru disciplină ca vintage writers. Vă urmăresc cu admirație activitatea publică: căile dumneavoastră sunt demne de urmat, iar succesele sunt etaloane demne de multiplicat. Vă mulțumim!

  3. Aveți un suflet de Zână iubitoare, ce puneți înainte de toate, ajutorarea celor ce doresc , dar nu îndrăznesc să-și pună în pagină gândurile, amintirile… Sunteți de neprețuit în lumea sciitoriceasca, lume în care eul este pus pe primul loc.

  4. Bună ziua,
    Aveți o activitate nobila, în aceste vremuri robotizate și tot mai mult în Ai, sa va mentineti vie dorința naturala de a transmite un mesaj de învățătură și. incurajare, ca de la suflet către suflet!
    Va urmăresc cu drag! Mulțumesc!
    Cristina Oprita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *